Scrisoare catre sufletul meu

Tu, suflete...



De gasesti aceasta scrisoare,
Inseamna ca eu nu mai sunt.
M-am dus la o scurta plimbare;
Esti un inger,suflet marunt?

Adu-ti aminte ce mult ma iubeai,
Adu-ti aminte ce mult ma doreai.
De inca ma iubesti, nu varsa lacrimi
Gaseste-ti refugiu in alte inimi.

Suflete,cat eu te iubeam
In fiecare zi te plangeam
Un moment eu cautam
Si iubirea ti-o furam.

suflete,uita-te in oglinda
cauta-ti trupul de-odinioara
Priveste-ti ochii si patrunde-i...
Nu-i asa ca te vezi pe tine?

Iubite-mi-ai trupul,suflete
Ce sade trist in pamant,
Ca-s tarana acum in sicriu...
Pana si cimitiru-mi murmura

Cantece de jale si dor
Fluiera pan` si natura
Plang al meu, al tau amor
.........................
Ei mi-au daruit doar ura.

De-mi vei vizita mormantul
Uda-mi usor cu iubire pamantul
Cu rauri de lacrimi-nsetatul
Sa stanga lumanarile flamandul.

Adu-ti aminte de-a ta lume
Invizibila o credeai tu,trupule
Acum poti vedea acea lume...
Ce n-o intelegeai nicicand,tu, trupule?

Mi-ai gasit intrebarile,
Mi-ai gasit raspunsurile?
Inca-mi mai vezi visurile
Cand priveam apusurile?

Suntem noi doi,in intunericul unui cavou
Suflet cazut intr-un abis,imi murmuri un ecou
m-ai lasat cenusa in amor...
ce-mi sunteti voi cand eu am sa mor?

Tu, suflete...esti eu!

era ieri si inca-i azi

Te caut ca altadata si alerg spre tine prin ploaia marunta si frigul iernii,sperand sa te gasesc,ingerul copilariei mele!Tristetea isi face culcus in inima mea,caci pierduta in labirindul blocurilor,prezenta ta ma incojoara si ma imbratiseaza calduros de rece. Imi esti ca stelele de sus ,luceafarul vietii mele!Regaseste-ma caci m-am pierdut in falsele iubiri inselatore...si ai ramas doar tu.Numai tu amageste-ma cu iubirea ta visatoare de-ntai nascut al sperantelor mele si poarta-ma in palmele tale uriase,protectorul inocentei mele!Reda-ma tie si reinvie-ma dupa ce ard de dorul tau ,sa nu mai mor vreodata in bratele tale,copil jucaus!Inchide-ma in inchisoarea sufletului tau ,caci bucuroasa as sta in ea sa-ti numar la infinit bataile inimii tale,incalzita de sunetul vocii mele ce-ti canta in culori.Stii ca iubesti culorile curcubeului,asa cum stii ca tu esti eu,iar eu sunt tu,eterninatea dragostei de stele!

inchizi fulgere-n palma crapata a sufletului
iar vantul ,fiu al focului de nostalgie
te va cerne cenusa,stropul meu de ploaie
nu iubesti tu oare,culorile curcubeului?


Si-n ochii tai vad regrete,regretele ca ieri, iubirea ta s-a risipit.Stii ca tu ai ars-o cu aceeasi inflacarare ce o iubeai si o protejai
si ai transformat-o-n cenusa.
Mereu iti aduci aminte de cenusa noastra,de fiecare data cand scumul de tigara iti arde palma sufletului.M-ai risipit iubire...mi-ai aruncat cenusa.Nu ai sperat sa pot reinvia din propria cenusa.Nici cimitir de amintiri nu ti-au ramas sa le plangi cu ochii tai frumosi si negri,nici cruce nu mai am,nici credinta
nu ti-a mai ramas,doar astepti minunea de maine. Speriat,ai crezut ca ai sa mori...si da, ai murit caci jumatatea ta de suflet a fost smulsa
de ghearele vulturilor.Ratacesti ca un stigoi pamantul sa-ti cauti linistea,dar is razboiele din tine si nu mai poti auzi sunetul tacerii.Timpul
te-a vindecat.Ai atins sunetul tacerii,ai soptit fara sa vorbesti,ai auzi fara sa asculti.Azi pasarea focului traieste mai intens in ochii tai...
privirea ta alinta phoenixul diminetii.

October ends-fragmente

"Croncanitul ciorilor si leganarea
frunzelor pe-o rece adiere de vant
imi producea o totala confuzie.....
total glaciar."

Am mers alene ore in sir pe strazi fara o destinatie anume.

Inca incerc sa-mi amintesc unde-i Dumnezeu si cine-i suferinta.
Cum poti fi surd la suferinta mea, nu auzi ca tip de durere?Cum poti fi orb la necazul meu, nu vezi cat de nenorocita sunt?Cum de taci cand eu te implor sa-mi vorbesti?Toate aceste intrebari as fi vrut sa i le adresez unui om,unui singur om daca aveam sa-l intalnesc in calea mea,dar strada e asa de pustie,pana si ea plange si se inneaca in acesta ceata cenusie si tot ma pierd in ea regasind acel sentiment dintr-un cosmar,in care tu esti copilul acoperit de un neant alb,un neinteles alb care deobicei il confuzi cu cerseaful alb al plapumei care te strange pana sa te sufoci,dar si nesiguranta descifrata in patru bete de chibrit ce par a fi picioarele patului,iar cand resping cosmarul alb,in aceasta lume ceata e tot mai deasa si preschimbata in negru, ca aproape simt ca is pierduta intr-un nesfarsit creat probabil de imaginatia mea.Nu era nimeni langa mine,dar speram ca cineva ma va salva si iar cautam acel ceva care nu venea cu pasi repezi cum speram.Doar pasii mei se repezeau ,apoi incetineau din ce in ce mai mult,iar constiinta mea se lupta cu teama ca un cosmar de care fugeam ,poate deveni realitate.Ajung in stadiul in care ma intreb : este vis sau realitate?Si pentru ca nimeni nu vinea sa ma salveze stiam ca e realitatea,asa cum durerea devenea tot mai reala si mai puternica.
Am murit?caci nu imi simt inima batand in piept asa cum o simteam odata,cand fericirea si entuziasmul imi facea inima sa bata cu o asa putere ,aproape sa iasa din piept.Atunci imi era teama ca am sa o pierd,acum insa stiu ca este in culcusul sau,dar nu o mai simt si un lucru e cert... am murit.Pana si ratiunea mea este moarta,iar sufletul meu cere un singur lucru...pe tine.