October ends-fragmente

"Croncanitul ciorilor si leganarea
frunzelor pe-o rece adiere de vant
imi producea o totala confuzie.....
total glaciar."

Am mers alene ore in sir pe strazi fara o destinatie anume.

Inca incerc sa-mi amintesc unde-i Dumnezeu si cine-i suferinta.
Cum poti fi surd la suferinta mea, nu auzi ca tip de durere?Cum poti fi orb la necazul meu, nu vezi cat de nenorocita sunt?Cum de taci cand eu te implor sa-mi vorbesti?Toate aceste intrebari as fi vrut sa i le adresez unui om,unui singur om daca aveam sa-l intalnesc in calea mea,dar strada e asa de pustie,pana si ea plange si se inneaca in acesta ceata cenusie si tot ma pierd in ea regasind acel sentiment dintr-un cosmar,in care tu esti copilul acoperit de un neant alb,un neinteles alb care deobicei il confuzi cu cerseaful alb al plapumei care te strange pana sa te sufoci,dar si nesiguranta descifrata in patru bete de chibrit ce par a fi picioarele patului,iar cand resping cosmarul alb,in aceasta lume ceata e tot mai deasa si preschimbata in negru, ca aproape simt ca is pierduta intr-un nesfarsit creat probabil de imaginatia mea.Nu era nimeni langa mine,dar speram ca cineva ma va salva si iar cautam acel ceva care nu venea cu pasi repezi cum speram.Doar pasii mei se repezeau ,apoi incetineau din ce in ce mai mult,iar constiinta mea se lupta cu teama ca un cosmar de care fugeam ,poate deveni realitate.Ajung in stadiul in care ma intreb : este vis sau realitate?Si pentru ca nimeni nu vinea sa ma salveze stiam ca e realitatea,asa cum durerea devenea tot mai reala si mai puternica.
Am murit?caci nu imi simt inima batand in piept asa cum o simteam odata,cand fericirea si entuziasmul imi facea inima sa bata cu o asa putere ,aproape sa iasa din piept.Atunci imi era teama ca am sa o pierd,acum insa stiu ca este in culcusul sau,dar nu o mai simt si un lucru e cert... am murit.Pana si ratiunea mea este moarta,iar sufletul meu cere un singur lucru...pe tine.